Vestea bună este că
se estimează o creștere economică, vestea proastă este că este mai mică decât
estimările mai vechi (a fost 3,6%, 2,4%, 1,8%). Ce pare să fie interesant în
întreaga discuție despre prognoza de PIB este abordarea de genul ”hai să ghicim
cât o să fie”. Când este vorba de viitor, ploaia se întâmplă sau nu, ninsoarea
se întâmplă sau nu PIB-ul se întâmplă dacă luăm măsuri să se întâmple.
Dezvoltarea este la întâmplare?
Mă doare lipsa unei
întrebări adresate specialiștilor, cu o nuanță diferită ”cum facem să fie
PIB-ul X%?”. Bugetul este un mecanism de redistribuire, care folosit eficient,
în corelație cu politica monetară poate fi un instrument de stimulare
economică.
În primul rând
România este evaluată de investitori și după indicatorul ”ease of doing
business index” în traducere ”indexul ușurinței de a face afaceri” unde SUA
avea în 2012 valoarea 4, Uniunea Europeană 20, România 72. Pe locul I la acest
index este Singapore, pe locul 185 se află Zimbabwe). Deci, ca să avem o
îmbunătățire a indexului ar trebui să scădem de la 72 până la 20 ca să atingem
media europeană și mai jos ca să devenim un punct foarte atractiv pentru
investiții. Dacă descompunem acest indicator în elemente componente și le
stabilim ca obiective, putem îmbunătăți semnificativ poziția României în
stimularea mediului de afaceri, și implicit să îmbunătățim valoarea PIB-ului.
Criteriile care se află la baza acestui indice sunt: începerea unei afaceri, permisele de
construcții, obținerea electricității, înregistrarea proprietății, obținerea
creditelor, protejarea investitorilor, plata taxelor, comerțul exterior,
punerea în aplicare a contractelor, soluționarea insolvențelor, distanța de
frontieră, antreprenoriat, bune practici, transparența reglementărilor în
afaceri. La toate aceste capitole se dau punctaje în funcție de cost, durată,
număr de proceduri, acces la informații etc. Dacă în ceea ce privește costurile
care ar fi venituri la buget poate ar fi motive să existe rezistență sau motive
de a nu se interveni semnificativ, tot ceea ce înseamnă durată, proceduri și
transparență se poate reduce semnificativ, și, implicit s-ar reduce
semnificativ și numărul de funcționari necesari ca să nu mai vorbim de corupția
implicită (rele practici).
Numai prin
simplificarea și eficientizarea procedurilor de insolvență s-ar putea mobiliza
capitaluri suficiente pentru o creștere de 1% din PIB, prin scăderea timpului
de autorizare s-ar putea pune în funcțiune investițiile mai repede, ceea ce ar
avea efecte spectaculoase asupra eficienței investițiilor, cu un impact pe
termen scurt de minim 0,5% din PIB, dar pe termen lung de 1-2% din PIB.
România este
înțepenită în reglementări netransparente, bariere la intrarea în afaceri și
profesii, care sunt mai degrabă formale și menite să protejeze un status-quo
decât să încurajeze competiția. Ce bariere trebuie să spargem ca să se
elibereze creștere economia?
Legislația
protejează poziții pe piață împotriva concurenței, pentru că pentru orice nouă
afacere păienjenișul de reglementări este stupefiant, și cerința de capital
inițial pe măsură. De ce să nu avem bănci mici, locale, municipale, cu câteva
zeci de acționari? De ce să nu avem firme de asigurări sau de brokeraj mici? De
ce se încurajează lanțurile de farmacii în defavoarea micilor farmacii? Pentru
că mentalitatea este monopolistă, anti-concurențială.
Tot sistemul de
avize, aprobări, certificări, etc, nu face decât să elimine răspunderea. Un
manager se ascunde de responsabilitatea pierderilor cu hârtii și proceduri,
bilanțuri semnate și contrasemnate, audituri conform standardelor. Produsele
standard nu pot fi criticate pentru că, așa e standardul… Dar nu pot exista
produse mai bune, pentru că pentru ele nu există standard. Standardul nu poate fi de vină, e perfect,
legea nu poate fi vinovată, e perfectă, dar cei care elaborează legi și
standarde nu răspund de rezultate, și atunci de ce ar fi perfecte? Și dacă
legea e ”europeană” cu atât mai mult nu există responsabilitatea efectelor ei
negative. Și dacă standardul este internațional, cu atât mai mult este lipsit
de responsabilitatea impactului negativ.
Noi suntem de vină?
Nu sunt foarte
sigur de asta. Un număr enorm de reglementări le-am luat de la UE la pachet și
din păcate aceste reglementări sunt monopoliste și în defavoarea micului
investitor, favorizând marile corporații. Noi suntem în etapa formării
capitalului, pentru noi micile investiții sunt esențiale ca să acumulăm capital
privat capabil de mari investiții. Am preluat înainte de vreme niște reguli
care nu se potrivesc cu nivelul nostru de dezvoltare economică. În domeniul
financiar nu mai avem practic capital
românesc, și asta pentru că bariera de intrare este mai sus decât
capitalul românesc acumulat în acest moment. Atunci, poate problema nu este
capitalul ci bariera…
Competența românilor,
rezultată din sistemul de educație și din cultură, este mereu privită
disprețuitor, dar dacă luăm românii din contextul prost și îi punem într-un
context bun, uimitor, dar performează cel puțin la nivel mediu dacă nu peste
medie… Atunci, nu românii și competența lor sunt problema ci contextul. Le e
frică la britanici, francezi și germani de emigranții români? Putem negocia cu
ei reglementări europene care să le dea șansa românilor să stea acasă.
Ce putem face?
Eu zic sa stresăm
politicienii noștri cu idei de îmbunătățiri legislative care să înceapă cu: ”se
abrogă”. Și la fiecare 7 ”abrogări” să fie o prevedere legală. Dacă vreți este
varianta corectă a fostului algoritm de angajare în sectorul public. ”Domnia
legii” înseamnă din păcate stagnarea economiei dacă legislația este absurdă și
excesivă.
Și atunci, de câte
ori o prevedere legală este absurdă, este datoria noastră de cetățeni față de
copii noștri și față de vecini și prieteni să tragem de mânecă un politician și
să-i cerem să modifice legea în Parlament. Știm cu toții că politicienii sunt
mari și grei, dar dacă ne atârnăm destui de mâneca lor va trebui să aleagă
între haina elegantă de parlamentar și mâna care rămâne goală după ce se rupe
mâneca. Legile care țin în loc economia, în special avize, aprobări,
certificări, trebuie să fie foarte serios țintite. O să fie abuzuri? Da, dar în
loc să fie reglementat dreptul de a se intra în afacere să fie reglementat
abuzul, daunele, pagubele produse. Ca să dau un exemplu, avizul în construcții
poate fi eliminat complet, dar în schimb, constructorul să răspundă personal și
nelimitat de daunele produse de defectele de construcții, fără termen de
prescripție. Așa eliminăm o sursă de corupție, avizul și o înlocuim cu
libertate și răspunderea pe care o implică ea.
Nu se poate să declarăm că piața stabilește cererea și oferta, dar să
încorsetăm piața cu milioane de reglementări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu