Cipru, un precedent periculos

Ca parte a unui plan de salvare a finanțelor publice din Cipru, la recomandarea Uniunii Europene s-a propus una dintre cele mai controversate măsuri din istoria finanțelor, taxarea depozitelor bancare, de fapt o mică naționalizare a economiilor cetățenilor deponenți, cu 6,75% pentru depozitele sub 100.000 Euro, și cu 9,99% a depozitelor peste 100.000 Euro.

Presa internaționala abundă de critici, și pe bună dreptate. Există un motiv pentru care astfel de măsuri au fost evitate de toate guvernele lumii, frica de panica bancară.

Panica bancară este un fenomen căruia nici o bancă din lume nu poate să-i reziste, este o năvală a deponenților băncilor grăbiți să-și retragă economiile. Motivul pentru care nu se poate rezista unei astfel de panici este foarte simplu, pur și simplu este imposibil ca o bancă să-și lichideze investițiile suficient de repede pentru a acoperi astfel de retrageri.

Măsura luată în Cipru creează un precedent extrem de periculos, pentru că stabilește pașii pe care îi va lua un stat pentru a putea naționaliza economiile populației, și distruge imaginea de siguranță a depozitelor bancare, la nivelul unei țări periferice a zonei Euro. Este o măsură fără precedent și extrem de negativă pentru imaginea UE și a zonei Euro tocmai pentru că măsura apare ca fiind impusă de Uniunea Europeană.

Odată creat un astfel de precedent se deschide cutia Pandorei. Posibilitatea ca țările aflate în dificultăți financiare să naționalizeze pur și simplu active ale cetățenilor rezidenți și de ce nu non-rezidenți, luând cu japca banii economisiți poate fi lovitura de grație dată unui sistem bancar european aflat deja în criză de încredere.

Odată experimentată în Cipru, poate rafinată sub o formă sau alta, naționalizarea proprietății pentru interese ale statului poartă stigmatul unui soi de comunism greu de digerat în mediile financiare, și extrem de greu de justificat.

E adevărat, Cipru este o țară mică, un paradis fiscal, o insulă, poate un stat ușor de izolat în carantină financiară, dar inițierea de către Uniunea Europeană a acestei măsuri anulează orice tentativă în acest sens, pentru că reliefează o mentalitate anti-proprietate ce nu poate decât să sperie orice investitor.

La ora când scriu aceste rânduri decizia atârnă de un fir de păr, încă mai este posibil ca parlamentul cipriot să nu cedeze presiunii enorme a Uniunii Europene, dar răul este deja făcut, în primul rând pentru imaginea inviolabilității proprietății private în Uniunea Europeană, și în al doilea rând pentru dimensiunea și natura măsurilor la care este dispusă să apeleze.

Un fluviu întreg se pregătește să alimenteze moara euro-scepticilor, și cei care l-au creat sunt exact cei care ar fi trebuit să prevină așa ceva.

Schengen, o scurtă analiză

Este aproape o certitudine amânarea intrării României în spațiul Schengen. Care este de fapt miza acestei măsuri?

Importanța la nivelul cetățenilor

Pentru românii de rând acceptarea României în spațiul Schengen înseamnă că la granița cu Ungaria nu vor mai fi legitimați, la fel și în cazul zborurilor aeriene pentru destinațiile care pleacă din România spre țările membre ale acestui spațiu. Din acest punct de vedere toată tevatura legată de Schengen pare extrem de puțin relevantă. Nu cred că scurta oprire la graniță și prezentarea actului de identitate este relevantă.

Pentru o parte a românilor, aflați în zonele de graniță, dispariția vămilor și a locurilor de muncă pe care le aduc este un real pericol. Probabil locuitorii din Oradea, Oltenița, Călărași și alte localități, în care lucrătorii vamali sunt un segment bine plătit al populației, vor resimți mai degrabă pozitiv păstrarea punctelor vamale.

Importanța la nivelul agenților economici

Se poate vorbi de un impact al intrării României în spațiul Schengen în mod special pentru firmele de transport, care momentan trebuie să calculeze un timp de așteptare de patru ore la ieșirea din țară și un timp de patru ore la intrarea în țară pentru tiruri.  Cele opt ore însumate sunt foarte relevante pentru transportul trans-frontalier pe distanțe scurte, dar devin din ce în ce mai puțin relevante pe măsură ce distanța crește, deoarece ponderea acestora în durata transportului devine din ce în ce mai mică. Astfel pentru un transport către Debrețin sau Budapesta, dus-întors, de la Oradea, cele opt ore de vamă sunt relevante, pentru un transport de la Constanța la Berlin, sunt mult mai puțin relevante.

Eliminarea punctelor vamale ar reduce probabil costurile transportatorilor, dar și nevoia de mijloace de transport și probabil cererea în domeniul transportului. Având în vedere volumul de mijloace de transport aflate în vămi, acestea cresc implicit necesarul de mijloace de transport și implicit cererea de servicii de transport. Creșterea fluidității ar permite utilizarea mai eficientă a mijloacelor existente dar în același timp probabil ar genera falimentul unor transportatori, sau diminuarea activității lor. În plus, la timpi de transport mai redus, costul forței de muncă necesare fiind mai redus, avantajul de piață comparativ al transportatorilor români față de cei occidentali, generat de diferența de costuri cu forța de muncă ar fi semnificativ diminuat.

Pentru comercianți, beneficiarii transporturilor, aparent reducerea costurilor de transport este o veste bună, dar ea va veni cu prețul pierderii unei părți a consumului global (generată de disponibilizările din serviciile vamale și din transporturi). Evident va fi afectat negativ venitul comercianților de combustibili cu valoarea consumului aferent perioadelor de așteptare la graniță.

Din punct de vedere al exportatorilor, reducerea costurilor le îmbunătățește sensibil poziția pe piața comună Europeană, din punct de vedere al importatorilor măsura are ca efect diminuarea costurilor. Pentru producătorii care se adresează pieței interne, măsura le slăbește poziția în relația cu importatorii.

Dacă avem în vedere dimensiunea supermarketurilor și a hipermarketurilor în consumul populației  și predilecția lor pentru produse de import, este extrem de probabil ca diminuarea costurilor importurilor să spulbere producătorii locali care mai reușeau să se infiltreze pe rafturile acestora.

Influența politică

Evident, Schengen este o temă puternic politizată. Acest aspect afectează negativ întregul proces, pentru că din motive politice este ignorată complet realitatea tehnică, faptul că România îndeplinește criteriile Schengen. Aici lucrurile sunt extrem de complexe, și extrem de dificil de analizat datorită numărului de necunoscute ale procesului.

Pentru vestici, Schengen este o pârghie, un zăharel arătat politicienilor români doritor de succes, și implicit un mijloc de șantaj la adresa coaliției la guvernare din România. La nivelul politicii lor domestice, aderarea României la Schengen este prezentată ca un pericol pentru comunitățile locale, năpădite de străini fioroși doritori să beneficieze de bunăstarea lor. Argumentul este vandabil unei mulțimi xenofobe și fericite sa atribuie vina pentru propriile probleme altora, dar complet lipsit de fundament. Emigrația ilegală nu este realmente influențată în nici un fel de aderarea României la Schengen, sau neaderarea ei, pentru că aceasta funcționează foarte eficient pe căi bine știute prin Italia, Spania, Grecia, Franța, Olanda, și toate țările posesoare de porturi. Legat de acordarea cetățeniei Române unor străini, în mod cert numărul persoanelor în discuție este penibil comparativ cu numărul persoanelor care primesc cetățenie în toate țările Europei.

Din punct de vedere al politicienilor români la guvernare, un obiectiv intangibil nu poate rămâne pe agendă pe termen nedefinit. Nu se poate pentru că va fi o eternă nereușită, un bagaj negativ care poate fi folosit împotriva lor de competitori.

Concluzii

Fără un set de criterii clare, fără un set de măsuri punctuale și o agendă care să fie tangibilă, alergând mereu după combaterea unui potențial veto de la unul din politicienii din celelalte țări ale UE, este inevitabilă concluzia că acest punct din procesul de convergență cu UE este pur și simplu o misiune imposibilă. Sunt prea mulți decidenți, prea multe motive care pot fi invocate, pur și simplu, ca în cazul oricărei astfel de decizii este imposibil să fie toți mulțumiți. Este mult mai realist să impunem noi amânarea acestui proces și să căutăm să căutăm căi de a exploata avantajele acestei situații.

Prezumția de corupție poate fi adresată oricărui politician oricărui funcționar din oricare țară, nu poate fi invocată ca motiv în cazul de față, mai ales dacă nu este probată sau nu trebuie probată în instanță. Pe astfel de prezumții nu se poate construi nimic. Pentru corupție există DNA, OLAF, și o sumedenie de instituții care trebuie să-și facă treaba, dar ele nu fac parte din criteriile Schengen.

Dacă există cerințe din partea partenerilor europeni ele trebuie să fie formulate clar, punctual, și negociate astfel încât să fie respectate aceleași criterii și unități de măsură pentru toate țările.