Cipru, un precedent periculos

Ca parte a unui plan de salvare a finanțelor publice din Cipru, la recomandarea Uniunii Europene s-a propus una dintre cele mai controversate măsuri din istoria finanțelor, taxarea depozitelor bancare, de fapt o mică naționalizare a economiilor cetățenilor deponenți, cu 6,75% pentru depozitele sub 100.000 Euro, și cu 9,99% a depozitelor peste 100.000 Euro.

Presa internaționala abundă de critici, și pe bună dreptate. Există un motiv pentru care astfel de măsuri au fost evitate de toate guvernele lumii, frica de panica bancară.

Panica bancară este un fenomen căruia nici o bancă din lume nu poate să-i reziste, este o năvală a deponenților băncilor grăbiți să-și retragă economiile. Motivul pentru care nu se poate rezista unei astfel de panici este foarte simplu, pur și simplu este imposibil ca o bancă să-și lichideze investițiile suficient de repede pentru a acoperi astfel de retrageri.

Măsura luată în Cipru creează un precedent extrem de periculos, pentru că stabilește pașii pe care îi va lua un stat pentru a putea naționaliza economiile populației, și distruge imaginea de siguranță a depozitelor bancare, la nivelul unei țări periferice a zonei Euro. Este o măsură fără precedent și extrem de negativă pentru imaginea UE și a zonei Euro tocmai pentru că măsura apare ca fiind impusă de Uniunea Europeană.

Odată creat un astfel de precedent se deschide cutia Pandorei. Posibilitatea ca țările aflate în dificultăți financiare să naționalizeze pur și simplu active ale cetățenilor rezidenți și de ce nu non-rezidenți, luând cu japca banii economisiți poate fi lovitura de grație dată unui sistem bancar european aflat deja în criză de încredere.

Odată experimentată în Cipru, poate rafinată sub o formă sau alta, naționalizarea proprietății pentru interese ale statului poartă stigmatul unui soi de comunism greu de digerat în mediile financiare, și extrem de greu de justificat.

E adevărat, Cipru este o țară mică, un paradis fiscal, o insulă, poate un stat ușor de izolat în carantină financiară, dar inițierea de către Uniunea Europeană a acestei măsuri anulează orice tentativă în acest sens, pentru că reliefează o mentalitate anti-proprietate ce nu poate decât să sperie orice investitor.

La ora când scriu aceste rânduri decizia atârnă de un fir de păr, încă mai este posibil ca parlamentul cipriot să nu cedeze presiunii enorme a Uniunii Europene, dar răul este deja făcut, în primul rând pentru imaginea inviolabilității proprietății private în Uniunea Europeană, și în al doilea rând pentru dimensiunea și natura măsurilor la care este dispusă să apeleze.

Un fluviu întreg se pregătește să alimenteze moara euro-scepticilor, și cei care l-au creat sunt exact cei care ar fi trebuit să prevină așa ceva.