Terapia de șoc, terapia graduală și averea noastră

Există două abordări ale reformelor, șoc și tranziție, ambele au suporteri și detractori, ambele sunt criticate și lăudate. Care este drumul nostru?

Terapia de șoc

Ca idee, așa numita ”terapie de șoc” constă în implementarea unui set de măsuri rapide, simultane și fără ezitări care au ca obiect privatizarea unor servicii publice, liberalizarea prețurilor și eliminarea sau diminuarea drastică a intervenției statului asupra piețelor.  Prin restul de măsuri care se iau se introduce un șoc economic care în teorie ar trebui să producă reorganizarea socială și economică, restructurarea puternică a economiei și în final creșterea performanței economice. Teoria a fost aplicată în Germania de Vest după război, Chile, Bolivia, Polonia. Teoria ignoră complet costul social.

Adepții ei consideră Polonia ca fiind exemplul cel mai reușit al acestei strategii de reformă. Cel mai ilustru teoretician al acestei strategii pare să fie Milton Fridman. Printre cei mai severi critici se regăsește Naomi Klein. Aceasta include terapiile de șoc economice într-o idee mai amplă a doctrinei șocurilor.

Din punct de vedere social și economic terapiile de șoc, precum și varianta extinsă doctrina de șoc reprezintă echivalentul unei revoluții, perturbând profund activitatea economică și structurile sociale. În urma unei astfel de măsuri rețelele sociale și economice sunt pulverizate. Ca și în cazul unui război, o astfel de abordare trebuie să aibă măsuri clare, obiective vizate extrem de realiste și clare, pentru că altfel pulverizarea societății nu produce nimic bun. Din punct de vedere al competiției internaționale aplicarea acestor strategii vulnerabilizează dramatic țara sau regiunea vizată, resursele fiind preluate rapid de competitorii internaționali.

Gradualismul

Gradualismul este o strategie care are ca obiectiv schimbarea economiei prin schimbări punctuale, graduale, evitându-se șocurile, măsurile rapide sau violente. Ca doctrină a fost (și este) aplicat în China. Prin pași mici și însumarea de măsuri raționale și planificate strategic se urmărește atingerea obiectivelor sociale și economice prestabilite.

Gradualismul, ca abordare, presupune stabilirea unor obiective generale ale procesului de tranziție, stabilirea unei strategii generale și a unui plan pe termen lung care conține măsuri consecutive orientate spre atingerea obiectivelor generale.

O scurtă comparație

Primul aspect relevant este faptul că atât schimbarea graduală cât și cea rapidă au același obiectiv, schimbarea societății și în principal schimbarea economiei și a relației stat-economie.

Terapia de șoc generează în mod cert repercusiuni grave asupra maselor mari. Șomaj, creșterea mortalității, a morbidității, creșterea ratei sinuciderilor, scăderea natalității, foamete, inflație, toate sursele de frică și panică pentru societate sunt prezente. Practic statul care aplică această teorie își asumă suferința maselor, în speranța că piața relativ liberă va lua locul economiei controlate. Prin contrast, abordarea graduală dorește să minimizeze aceste fenomene, dar, cu o probabilitate ridicată ca rezultatele pozitive finale să fie mai îndepărtate în timp.

Sub aspectul costurilor, ambele măsuri generează costuri care reduc în mare măsură, pentru o perioadă relativ lungă de timp potențialul de dezvoltare a economiei. Sub aspectul beneficiilor, ambele au beneficii similare, care se obțin doar dacă managementul practic al strategiei este eficient. Din punctul meu de vedere ambele strategii au un raport cost/beneficii dependent mai mult de competența și calitatea aplicării decât de abordare în sine.

La ce să ne așteptăm?

Fiind incluși într-un sistem internațional care ne influențează foarte puternic politicile publice pe o multitudine de căi, este foarte important să înțelegem în ce sens va acționa acest sistem. FMI este de multă vreme supus doctrinar terapiei de șoc. De altfel, măsurile aplicate la noi în perioada crizei au fost caracteristice unei terapii de șoc: majorarea TVA, modificări legislative majore, scăderea dramatică a salariilor bugetarilor și presiune pentru privatizări masive.

Momentan, influența mai importantă pare să vină dinspre Uniunea Europeană, care pare să fie mai mult supusă doctrinar unei reforme graduale. De altfel se poate observa faptul că în perioada aplicării terapiei de șoc finanțate de FMI, finanțarea europeană a fost de fapt simbolică, fără substanță, ceea ce dincolo de pretexte administrative evidențiază exact poziția antagonică față de terapiile de șoc. Poate și anumite reacții politice pot fi explicate foarte clar și de reacția tăioasă la șocurile politice.

Prin urmare, poate greșesc, dar opinia mea este că dacă vrem fonduri europene trebuie să adoptăm gradualismul, dacă dorim să obținem bani de la FMI trebuie să adoptăm strategia de șoc. Dacă politica oficială este reală, și dorim creșterea nivelului de absorbție a fondurilor europene, atunci ne putem aștepta la o gradualitate a reformelor.

Averea noastră și tipul de reformă

Reforma tip ”terapie de șoc” favorizează marele capital, reforma tip ”terapie graduală” favorizează clasa de mijloc. Ambele alternează pe măsură ce forțele politice și economice se desfășoară la nivel internațional. Taberele sunt obscure și greu de identificat la nivelul nostru, dar, trebuie să avem în vedere ciclicitatea lor. Nici una dintre forțe, oricare ar fi ea, nu poate rezita unui conflict prelungit, prea mult șoc și marele capital pierde ceea ce a câștigat, prea multă gradualitate și societatea devine stagnantă și evoluția economică devine mai lentă, societatea începe să devină decadentă în lipsa unor provocări.

În întreaga ecuație, momentan suntem în perioada de stabilizare după o terapie de șoc. Economia românească a fost ”șocată” foarte frecvent în ultimul timp ceea ce a distrus ”clasa de mijloc” a polarizat puternic societatea și a vulnerabilizat dramatic capitalul autohton. Înclin să cred că momentan ar fi momentul unei tranziții graduale, dar, semnele sunt că se continuă influențele puternice spre terapii de șoc.  Prin urmare, investiți în bunuri relativ solide care asigură venituri în condiții de instabilitate, agricultură, industrii de bază, și care pe cât posibil să fie orientate spre piața internă, nu pentru că ar fi mai rentabile, ci pentru că aveți mai multe informații și puteți să vă adaptați mai rapid la schimbări.