Despre un altfel de economie

Ar putea exista un stat fara impozite si taxe? Ar putea exista un stat care sa se finanteze din investitiile efectuate? Ar putea exista un stat in care valoarea fundamentala a unei persoane sa fie antreprenoriatul?
Eu cred ca da.
Ma bate gandul sa descriu acest model pe care momentan il am doar in minte.
Oricum, acest model este complet strain de modelul european al momentului, ma indoiesc ca ar avea cineva puterea si dorint de a promova un astfel de model. Poate, ar fi bine sa o fac, daca nu pentru viitorul apropiat, poate pentru viitorul indepartat.

"lovitura de stat" din Romania, 2012. O concluzie personala

Unii politicieni si unii emitatori de opinii folosesc termenul de "lovitura de stat" pentru a desemna evenimentele din 2012 (tentativa parlamentului de demitere a presedintelui, din 2012).
Daca este sa ne luam dupa pericolul pentru noi cetatenii de rand, demiterea unui presedinte este foarte putin relevanta, in timp ce anularea votului inseamna ca de fapt s-a pierdut singurul instrument pe care il au cetatenii pentru a isi exprima vointa asupra statului.
Un referendum a validat constitutia, votul fiind semnarea "contractului social" intre stat (definit in constitutie) si cetateni. Adica, statul (toate partile sale) poate ignora vointa exprimata prin vot? Daca da, atunci Constitutia insasi nu mai are valoare, pentru ca "statul de drept" este legitimat prin vot, presedintele este legitimat prin vot, parlamentarii sunt legitimati prin vot, radacina puterii este data de legitimarea prin vot.
Anularea voturilor inseamna de-legitimarea intregului sistem in ansamblul sau, inseamna ca statul nu mai reprezinta cetatenii, ci un grup de indivizi. Ignorarea primului referendum de catre parlament, a adus parlamentul in situatia de a se pune mai presus de votul popular, ignorarea votului celui de al doilea referendum de catre Presedinte si CCR, au aratat ca de fapt separatia puterilor in stat nu a reusit sa apere democratia, si ca toate institutiile statului sunt preluate sub control de un grup de indivizi, care nu se preocupa decat cu rafuielile lor si nu cu binele poporului. Poporul este bun atunci cand le convine, incult, prost, needucat, atunci cand nu le convine.
Nu conteaza nici unul din personajele implicate in intreaga poveste, problema este ca in Romania, au fost ignorate de stat doua referendumuri, deci practic statul a incalcat contractul cu cetatenii. Daca adaugam sistemul prin care se pun candidatii pe buletinele de vot, sistemul de finantare a campaniei electorale, rezulta faptul ca Romania nu mai este un stat democratic, ci un fel de stat oligarhic.
De altfel, UE in sine, nu este altceva, pentru ca la conducerea celor mai puternice institutii sunt oameni care nu au fost niciodata legitimati prin vot de cetatenii UE. Deci Romania, nu face altceva decat sa fie oglinda si reprezentarea unui sistem post-democratic, rezultat prin deturnarea puterii de catre oligarhia birocratica.
Ma uimeste este claritatea cu care a exprimat aceasta evolutie Herbert Franke, in seria Dune, cand a descris exact acest fenomen cu gura Imparatului Zeu.
Puterea se legitimeaza prin... putere. Nu este nimic nou sub soare, si poate fi si foarte bine, cata vreme cel ce are puterea vede mai mult decat interesul personal.
Revenind la subiect, in urma celor intamplate, toti vinovatii o duc bine mersi, si cetatenii si-au pierdut un drept fundamental, dreptul la vot. Exprimarea votului fara consecinte este inutila, nu este cu nimic mai mult un drept decat voturile care se exprimau pe vremea comunistilor.
Nu este cazul sa va ganditi la revolutii, si marsuri si proteste. Un manuitor de putere competent, chiar si un dictator, va intelege intotdeauna valoarea sprijinului populatiei, fara de care puterea nu se poate exercita decat pentru scurt timp, si sfarseste prin a consuma in mod violent personajul in cauza.
In final, ceea ce conteaza este ca puterea sa ajunga la oameni competenti in manuirea ei. Un monarh absolutist, sau un presedinte ales, pot fi la fel  de benefici sau de toxici, in masura in care isi inteleg responsabilitatea fata de propriul popor sau nu. Au fost monarhi in istorie care nu au avut nimic in comun cu democratia, si care au ridicat propria tara, si au fost monarhi care au prabusit imperii, la fel cum unii presedinti au avut un rol fantastic, in timp ce altii au fost genii distructive.

Din alt punct de vedere, aceasta "oligarhie" este mai putin eficienta administrativ, atat in comparatie cu democratia, cat si in comparatie cu dictatura. Fata de democratie este mai putin eficienta pentru ca nu va avea niciodata sprijinul voluntar si benevol al unei largi majoritati a populatiei, si fata de dictatura este mai putin eficienta pentru ca nu va avea niciodata claritatea decizionala si coerenta in politici a unei dictaturi competente. Asa se explica incapacitatea dovedita de statul roman in a asigura progresul economic si bunastarea cetatenilor.
Nu sunt un vizionar, dar pot identifica trei variante de evolutie:
1. Actualele grupuri de putere vor continua sa se lupte pana la anihilarea reciproca. Romania divizata si incoerenta politic va experimenta din plin saracia si probabil se va dezintegra ca stat.
2. Unul dintre grupurile de oligarhi va fi distrus, castigatorii vor instaura o forma sau alta de dictatura.
3. Grupurile de putere vor decide sa dialogheze, pentru a isi limita pierderile, sau ca rezultat al unor presiuni. Se va identifica un personaj capabil sa conduca, si sa linisteasca spiritele, si treptat Romania va reveni la democratie. Pentru a se reface contractul social se va supune referendumului o noua constitutie. Ca o mentiune, in acest context, ar trebui sa se deschida accesul si altor grupuri care exista sau care ar putea sa existe prin eliminarea pragului electoral, si prin votul uninominal in doua tururi de scrutin pentru toti alesii de orice fel. Este evident ca asta nu ar face puterea financiara si influenta acumulata sa dispara, dar formele de manifestare ar fi mult mai subtile si mai putin distructive.
Personal, as prefera a treia varianta.
Ca sa revin si la Herbert Franke, cel care controleaza banii si justitia controleaza de fapt tot. Interesant, dar conducerea BNR, ASF cat si CCR sau CSM sunt oameni care nu ajung niciodata la votul popular, nu e o coincidenta, dar la nivel european, institutiile corespondente sunt la fel de rupte de vointa cetatenilor de rand.

Despre noua recesiune

Întrebarea majora este dacă aceasta scădere a PIB este conjuncturala, sau are legătura cu o slăbiciune a economiei, cu o criza economica reala.
În opinia mea PIB-ul nu are cum să crească sustenabil din următoarele motive:
În sectorul privat:
1. Venitul disponibil net este foarte scăzut, prin urmare nu poate finanța nici consumul nici economisirea. Fără consum și economisire firmele nu au nici din ce trai nici din ce finanța investiții.
2. Nu s-a schimbat nimic în punctajul aferent "doing business" deci Romania nu are o poziție competitiva în atragerea de investiții străine directe. Având in vedere agenda politica, nu exista nici o perspectiva în acest sens.
3. Sistemul bancar da dovada de lipsa totala de voință în ceea ce privește creditarea activităților economice. Încorsetați în rating-uri, bancherii noștri au uitat cum se citește un plan de afaceri sau un studiu de fezabilitate. Prin urmare ei finanțează activitățile cu un trecut financiar glorios, și nu au nici o idee ce ar avea un potențial viitor valoros. Să nu-i blamam, standardele și normele actuale sunt de vina, și astea vin de la Frankfurt, Bruxelles și de prin alte mari centre de decizie.
4. Natalitatea este scăzuta, nu compensează nici pe departe emigrația și mortalitatea.
În concluzie, nu exista motoare relevante pentru creșterea PIB-ului din sectorul privat.
În sectorul de stat:
1. Asa zisele "investiții" sunt preponderent achiziții scumpe fără valoare de antrenare a economiei. Corect ar fi ca marea lor majoritate sa fie recunoscute ca cheltuieli guvernamentale.
2. Investițiile cu efecte economice reale sunt puține și nu au fost și nici acum nu sunt sunt coordinate spre un efect economic identificabil. Bucățile de autostrada exorbitante au valoare economica 0 dacă nu leagă noduri economice semnificative.
3. Consumul guvernamental este strict limitat de criteriile de stabilitate financiara, deci fără creșterea bazei de impozitare are o perspectiva de creștere pe termen mediu și lung nesemnificativa
4. Măsurile care ar putea sa intre în vigoare în curând (reducerea CAS) au efect global 0. De fapt aceasta măsură nu are nici un efect economic real. Reducerea CAS  are ca efect fie reducerea consumului privat (scăderea pensiilor) fie reorientarea cheltuielilor guvernamentale spre susținerea sistemului de pensii. În ambele situații agenții economici în ansamblu câștiga din CAS și pierd din vânzări.
Deci, din sectorul public nu pare să reiasă nici o umbră de speranță.
Urăm clasei politice o cruciada electorala fructuoasă, dar mă tem că nici una din temele aflate pe tapet nu promit vreo speranță de mai bine. Nici unul din candidați nu are o platformă reală economică, și nici un mecanism de suport în parlament pentru așa ceva.

Despre prezenta la vot

Votul este o legitimare a puterii. Lipsa votului este lipsa legitimarii.

Daca consideram alegerile o reinnoire periodica a contractului social intre stat si cetateni, constatam ca statul are din ce in ce mai putini contractanti pentru ca oferta sa nu corespunde cerintelor acestora.

Pe de alta parte, datorita modului de proiectare a "statului de drept" legitimitatea este de natura juridica nu democratica. Asta se traduce in legitimitatea data de procentajul de voturi nu de numarul de voturi. In consecinta, daca avem un numar de reprezentanti alesi, acestia vor fi alesi indiferent de numarul de voturi, in functie de procentul de voturi dintr-o circumscriptie.
Din punct de vedere al "establishmentului" pe acest sistem prezenta minima la vot este benefica, pentru ca fiecare partid are interesul ca voturile controlate (activisti+simpatizanti convinsi) sa fie cat mai putin influentate de voturile necontrolabile ale celor neinregimentati.
Din pacate legitimitatea acestui sistem este artificiala, si suportul social minim. In practica asta inseamna ca cetatenii nu vor simpatiza guvernarea si nu vor incerca sa o sustina activ. Guvernarea va fi rupta de interesele cetatenilor, prin urmare va fi ineficienta si instabila. Legile fara suport social sunt automat subminate de cetateni, care le ignora, le incalca, le desfid, etc.

Haideti sa imaginam un altfel de sistem.

Haideti sa introducem o cartela de alegator, si prezenta la vot sa fie obligatorie. In acelasi timp, votul sa fie electronic, cabinele de vot sa fie precum ATM-urile si perioada de vot sa fie de o saptamana. In acelasi timp, haideti sa introducem un sistem deschis, in care cetatenii sa poata vota un candidat propus, sau sa poata introduce un nume al unui cetatean din circumscriptia lor electorala. Orice alegator ar putea sa se prezinte la orice automat de vot, votul sau fiind transmis catre circumscriptia careia ii apartine.
La presedentie la fel, orice cetatean sa poata vota fie candidatii propusi de partide fie numele oricarei persoane doresc ei.
Daca un candidat obtine 51% este ales. Daca nici unul din candidati nu obtine majoritatea in turul I se vor identifica un numar de candidati afiliati, sau independenti care au un minim numar de voturi de 10% din voturile circumscriptiei. Acestia vor participa in Turul II. Turul II se repeta dupa o perioada de minim o luna in care eligibilii pot sa isi faca campanie sau pot sa declare ca nu doresc sa fie alesi. In aceasta perioada eligibilii independenti pot sa isi aleaga o afiliere la un partid.
In turul II cetatenii vor putea vota doar unul din candidatii eligibili. Daca un candidat obtine 51% este ales, daca nu, primii doi candidati intra in turul III. Turul III are loc dupa o saptamana, castiga candidatul care obtine 51% din voturile exprimate.
Dimensiunea circumscriptiei este cea care defineste numarul de candidati eligibili. Numarul de voturi care au legitimat alegerea va fi inscris in cartela de vot din institutia reprezentativa. Astfel un reprezentant ales va vota cu valoarea legitimitatii sale exprimata in numar de voturi pe care le reprezinta. Astfel, un parlamentar cu 70.000 voturi va avea o legitimitate de 70.000 unul cu 45.000 voturi va avea o legitimitate de 45.000. Presedintele ales va avea o legitimitate de minim 7.500.000 voturi.
Ce se intampla cu cei care nu voteaza?
Pentru a avea drept de vot un cetatean trebuie sa obtina cartela de alegator. Acesta cartela se elibereaza automat oricarui cetatean care indeplineste cerintele legale cu o luna inainte de alegeri, la automatele de vot, prin introducerea buletinului si plata unei taxe care acopera costul emiterii cartelei de alegator. Cetatenii care nu doresc sa isi exercite acest drept, nu vor fi considerati cetateni cu drept de vot in momentul alegerilor. Daca o persoana nu este suficient de reponsabila sa isi obtina cartela de vot nu poate fi considerata suficient de responsabila sa voteze.
Cetatenii in momentul cererii cartii de alegator vor putea opta daca sa numele lor sa fie pe lista de persoane dispuse sa ocupe o functie eligibila. In cazul in care nu doresc, alegatorii care introduc numele lor vor primi un raspuns de eroare si vor putea nominaliza o alta persoana.
Pragul electoral. In acest sistem nu exista prag electoral sau redistribuiri. Cetatenii isi exprima voturile si le redistribuie ei insisi prin tururile de vot succesive.
Inscrierea candiatilor partidelor. In acest sistem nu este necesara completarea de liste de sustinatori. Partidele inregistrate isi depun candidatii la biroul electoral si isi asuma raspunderea asupra calitatii lor.
Persoanele care au anumite drepturi suspendate (condamnari, probleme psihice) nu vor putea fi inscrise in sistem.
Incompatibilitati: In situatia in care un cetatean detine o functie incompatibila cu pozitia de ales, el va fi validat in pozitia aleasa numai dupa renuntarea la functia incompatibila. In situatia in care un cetatean ales dobandeste o functie incompatibila, va putea sa o ocupe numai dupa renuntarea la pozitia de ales. In acesta situatie el va fi obligat sa suporte costul organizarii de noi alegeri in circumscriptia in care a fost ales. Nedeclararea la data validarii a unei incompatibilitati se pedepseste.

Persoanele cu functii de reprezentare nu pot fi nominalizate in functii executive. De exemplu, un deputat ales nu poate fi nominalizat ca ministru.

Dupa alegeri, toti alesii participa obligatoriu la un curs de pregatire intensiv privind procedurile specifice institutiei in care sunt alesi. Fiecare candidat primeste pe semnatura un material informativ asupra drepturilor si obligatiilor aferente pozitiei sale.

Despre universități și mediul academic românesc

Universitățile, liceele, școlile au devenit un cal de bătaie favorit al unei pleiade de justițiari. Rechizitoriul e lung și cuprinde plagiate, corupție, lipsa de calitate, lipsa de etică, privite din diverse unghiuri, cu diverse argumente. Nu avem universități de top, rezultatele la testele PISA sunt slabe, cercetarea nu produce mai nimic, absolvenții sunt șomeri, etc.

Am să pornesc de la presupunerea că aceste acuze sunt obiectul unei teze științifice și am să-mi asum rolul de ”avocat al diavolului”, o practică destul de comună în anumite medii științifice. Acest rol asumat, imi cere să încerc să demontez toate aceste acuzații cu argumente logice și raționale.

O temă recurentă care vrea să arate cât de scăzută este calitatea învățământului universitar este absența universităților românești din pozițiile superioare din clasamentele internaționale, și cauza presupusă este calitatea resurselor umane din aceste universități.

Prima observație care se impune legată de această teorie este o clarificare a acestor clasamente. Cel mai cunoscut top este întocmit de Academic Ranking of World Universities (ARWU), și este foarte cunoscut ca ”Top 500 Shanghai”. Toate datele referitoare la acest top se găsesc la adresa: http://www.shanghairanking.com/index.html.

Criteriile sunt (sursa: http://www.shanghairanking.com/ARWU-Methodology-2013.html, preluat în 29.03.14, ora 14.30):

1.       Calitatea educației, măsurată prin numărul de laureați ai premiului Nobel și a medaliilor pe domenii (10%)

2.       Calitatea personalului academic: numărul de angajați laureați ai premiului Nobel și deținători ai medaliilor pe domenii (20%), autori cu număr mare de citări din 21 de domenii largi (20%).

3.       Articole publicate în Nature and Science(20%)

4.       Articole indexate în Science Citation Index-expanded și Social Science Citation Index (20%)

5.       Performanța per/capita a personalului academic (10%) (raport între punctajul de la 1 la 4 si nr de angajați ai universității)

Nu se poate evita o observație simplă, laureații premiului Nobel sunt personalități științifice reale, care și înainte, dar și după au un număr de citări extrem de ridicat, și articolele lor sunt publicate de Nature și Science. Numărul de citări la un singur laureat al premiului Nobel este enorm, parțial dinainte de obținerea premiului dar și după acest premiu. Criteriile 3 și 4 sunt dependente de criteriul 2, și crieriul 5 este dependent de crieteriile 1-4.

Clasificarea are o inerție enormă fiind extrem de greu de modificat, pentru că la criteriul 1 modificările apar anual pe măsură ce apar astfel de premii (12 ca număr, inclusiv cele pentru pace).

 Se ridică întrebarea dacă pe angajatorul mediu din România îl intereseaza vreunul dintre aceste criterii, și răspunsul evident este nu. Acest top este complet irelevant pentru majoritatea covârșitoare a angajatorilor și studenților români. Nici unul din criterii nu are vreo relevanță în selectarea unui angajat bun, și nici în orientarea formării profesionale la nivelul țării noastre.

Companiile din Romania nu au abonamente la Science sau Nature, nici la majoritatea revistelor semnificative ca număr de citări, de altfel nici universitățile nu se prea pot lăuda cu un acces total la acestea.  Prin urmare, ele beneficiază foarte puțin sau deloc de cercetările publicate în asemenea reviste, chiar dacă ar fi, eventual, relevante pentru nevoile lor.

Absența totală a oricărui criteriu care ar avea legătură cu adecvarea absolvenților la piața muncii face ca acest clasament să fie extrem de puțin util în genere pentru educație. Pentru cercetare este relevant, în măsura în care obiectivele cercetării trebuie să fie premiul Nobel și citările, aspect discutabil.

Este evident că până la obținerea unui premiu Nobel de un absolvent sau angajat al unei universități din România, pozițiile relevante din acest top sunt inaccesibile. Probabilitatea ca o universitate din România să obțină un premiu Nobel este direct proporțională cu sumele alocate pentru cercetare, resursele de cercetare disponibile și conectarea cercetătorilor români la mediul internațional pentru a obține atât datele și informațiile necesare unei astfel de performanțe cât și vizibilitatea necesară pentru a putea fi propuși pentru un astfel de premiu.

Pentru a intra în acest top în viitor, și pentru a obține o poziție în acest clasament, o universitate ar trebui să angajeze un laureat al premiului Nobel, punctând astfel valori ne-nule la toate criteriile de la 2 la 5. Nu am auzit să existe astfel de demersuri din partea vreunei universități românești, și având în vedere ceea ce s-ar putea oferi unei asemenea personalități pentru a se alătura comunității academice românești, este evident că demersurile au fost evitate din bun simț.

Revenind la clasamente, au fost realizate și unele clasamente interne cu diverse ocazii, de către diverse entități. Cel mai semnificativ clasament a fost realizat de Ministerul Educației, pe vremea ministrului Funeriu. Din păcate rezultatele furnizate de acest clasament nu au putut fi replicate aplicând metodologia publicată la datele publicate, ceea ce ridică serioase semne de întrebare asupra  credibilității sale. Din lista de criterii au lipsit indicatori foarte importanți pentru comunitatea de afaceri, cum ar fi procentul de absolvenți angajați în profesie la un an de la absolvire, sau salariul mediu ponderat al unui absolvent de-a lungul carierei, indicatori foarte serios analizați în SUA. Au existat clasamente independente, pe criterii legate de transparență și de nivelul de satisfacție al angajatorilor, dar ele nu par să fi fost luate în serios de decidenții politicilor publice. Nici unul din acestea nu au studiat problema calității profesorilor.

Fără a se fi efectuat/publicat o cercetare realmente exhaustivă, independentă, apolitică și științifică, dincolo de acuzații și presupuneri, o colecție de impresii personale negative nu pot constitui un fundament științific pentru aprecierea conform căreia calitatea personalului academic din România este cauza calității scăzute a învățământului românesc.

Fiind avocat al diavolului, sunt nevoit să prezint o alternativă mai simplă asupra cauzalității fenomenului ”învățământ de calitate scăzută”. Prin urmare am să emit câteva ipoteze pe care aștept să le demonteze acuzația: finanțarea educației este sub necesități, finanțarea cercetării este mult sub nivelul care ar permite pretenții asupra topurilor, și orientarea greșită a politicilor publice spre direcții nerealiste (top Shanghai) datorită unei evaluări nerealiste a realității și nevoilor societății. Cât despre inadecvarea absolvenților la cerințele pieței muncii cauzele sunt sistemul Bologna, care este evident un eșec la scara europeană, și politicile care au dus la orientarea excesivă a personalului academic spre birocrație și cercetare în defavoarea educației.

Prin urmare, dragi profesori, nu voi sunteți vinovați de ce se întâmplă cu învățământul, ci cei care au decis politicile în domeniul educației în România de-a lungul timpului.

Unde nu e cap, vai de picioare... Cu o conducere submediocră, angajații nu pot fi culpabilizați.