Confuzia cercetare/educație este păguboasa in
practica, pentru că ignora necesitățile reale ale cercetării și confundă
finanțarea pentru educație cu cea pentru cercetare. Nimeni nu spune ca la nivel
universitar nu trebuie cercetare, asta ar fi realmente aberant. Ceea ce trebuie
foarte clar înțeles este ca finanțarea de baza pentru pregătirea studenților
este mult prea mica pentru a susține educația, si absolut inadecvata ca volum
si structura pentru susținerea cercetării.
Practic ar trebui sa existe o finanțare de
baza pentru pregătirea studenților si o finanțare de baza pentru cercetare, de
la care sa înceapă sa se discute despre cercetare, si orice pretenții de
performante.
Pe cifre, educația reprezintă 4,24% din
cheltuielile publice (EuroStat, 2009) fata de media europeana de 5,41%, (EuroStat, 2009). Cercetarea reprezintă
la nivelul României 0,74% din cheltuielile publice, 1,52% la nivel european (EuroStat,
2009). Față de datele disponibile pe EuroStat,
intre timp s-a mai redus din finanțare (in 2010 si 2011). La noi
realitatea este ca se decontează rezultate ale cercetării finanțate din bugetul
educației pe bugetul de 0,74% aferent cercetării. Asta înseamnă ca bugetul
alocat educației este mai mic cu suma cheltuita din educație pentru cercetare.
In termeni financiari si legali este un fel de deturnare de fonduri de la educație
pentru cercetare sub pretextul ca educația superioara ar trebui sa fie
cercetare. De asemenea se decontează ca rezultate cercetări care nu au
beneficiat de nici un fel de finanțări publice. Daca ar fi sa luam in
considerare ca un procent din PIB in Romania înseamnă una, in Germania înseamnă
cu totul altceva, am înțelege poate mai bine ca realitatea este destul de greu
de administrat in condiții de performanta competitiva.
Rezultatele in cercetare nu sunt "para mălăiață
in gura lui nătăfleața" se obțin cu finanțări serioase, training pentru cercetători,
recrutare de oameni de vârf, resurse materiale, si foarte mult timp si efort.
Faptul ca un profesor intre doua suporturi de curs, trei dosare de acreditare
si o enormitate de birocrație mai reușește sa puncteze ceva la repezeala nu se numește
cercetare ci forma fără fond. Si faptul ca se așteaptă de la asistenți si
lectori aflați sub nivelul de subzistenta la nivel salarial sa producă
cercetare se numește neo-sclavagism. Cu normele umflate la 16 ore, cu 5-10
discipline de pregătit un profesor de facultate va ajunge in curând sub nivelul
unui profesor de liceu sub aspectul specializării.
Finanțarea de baza in cercetare ar trebui sa însemne:
1. acces la baze de date de articole specifice
in fiecare domeniu (Web of Science, Athens, Cabells, JStore, Ebsco, Emerald,
Scopus, etc) măcar pentru biblioteca fiecărei universități, daca nu si pentru
fiecare birou al fiecărui profesor. As spune acces cu parola de la distanta
pentru fiecare cercetător dar asta este prea science-fiction pentru noi.
2. un pachet de finanțare pentru cărți (tipărite
si online)
3. pachete specifice pe domenii
(infrastructura, calculatoare, software, echipamente de laborator, materiale
consumabile, animale pentru experiențe, etc)
4. pachete de finanțare pentru personal de
suport (laboranți, IT, etc).
5. training avansat periodic privind
metodologia cercetării, publicare, limbi străine, etc.
6. mobilități obligatorii finanțate la alte
centre de cercetare
7. fonduri pentru diseminarea cercetării in
mediul economic romanesc (pentru ca banii cheltuiți sa se întoarcă la
contribuabil)
După ce toate astea sunt finanțate măcar la
nivel minimal se poate începe realmente o cercetare.
Toate cele enumerate mai sus se dorește sa fie
finanțate din cea mai mica finanțare pe student din Europa. Asta se numește
confuzie intre cercetare si educație in practica, si nu are cum sa funcționeze.
Povestea cu granturile de cercetare este o
gluma proasta, pentru ca in termeni de cash-flow a adus universități întregi in
prag de faliment prin neonorarea graficelor de plați de către finanțatori.
Concret, se așteaptă rezultate înainte de a se obține finanțări, ceea ce reduce
la 0 (zero) eficienta finanțării. Finanțarea nu este un premiu, ci o condiție
pentru a se obține rezultate.
Asta cred eu ca înseamnă "cu picioarele
pe pământ".
Articol
scris in luna octombrie 2012 și nepublicat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu